Cronica din fata televizorului – Nec Plus Ultra

Titlul ar trebui sa va spuna tot. Expresia din limba latina se poate traduce drept – limita peste care nu se mai poate trece. Mai mult nu se poate. Nu mai e loc de mai bine. De ce? Simplu – suntem CAMPIONI, am castigat actuala editie a Diviziei B, la masculin. A fost un weekend in care am epuizat stocurile de pastile de inima, asa ne-au tinut baietii in suspans, pana la ultimele minute de meci. A, si sa nu uitam, Nec Plus Ultra e si numele unei colectii de vinuri. Nu, nu suntem alcoolici, dar ne place viata, ne place sportul, ne place sa ne distram in gasca.

Dupa un an…
In editia trecuta de campionat, am defilat. Am pierdut un singur meci in sezonul regulat, dar am capotat in play-off si am incheiat pe locul al treilea. Inutil de spus ca ne-a creat frustrari toata treaba asta. Sa fii cel mai bun un campionat intreg, iar apoi sa pierzi trofeul in meciurile eliminatorii, nu e tocmai bine. Si asta s-a simtit in parcursul nostru din actualul campionat. Ne-am tarait in unele meciuri (mama, ce ne-a batut Tectonic), am castigat la limita in altele (baietii de la Scoala 88 au cam scos sufletul din noi) sau am castigat cu cateva goluri in fata unor echipe pe langa care treceam altadata ca acceleratul.

Au aparut si mici probleme de bucatarie interna (regulament nou, amenzi pentru cei care se cearta cu arbitrii), au aparut accidentari, a fost o nebunie de campionat in care doar am incercat sa ne regasim. Si cand ne-am regasit, era 8 aprilie si aveam semifinala impotriva celor de la Tectonic. Cu un lot de doar 14 oameni, noi – care strangeam 30 de persoane la un antrenament si care ne bateam pe un loc in lotul de 16 de la meci. Acum un an, nu am fi intrat pe teren fara emotii. Acum…da.

Tectonic
Meciul din semifinala putea lejer sa fie finala campionatului. Am intalnit Tectonic, o echipa matura, care stie sa stea in teren, sa puncteze cand este cazul, o echipa capoasa, care nu se da batuta nici daca e condusa cu 6 goluri. Si chiar asa a fost in semifinala de sambata.
Suntem o trupa unita – cam asta e concluzia unui meci in care toti au tras de ei. Eroul meciului, fara nicio problema, a fost portarul Ionita Alexandru. A scos tot – si din extrema, si din inter, din aruncari de la 7 metri. Ne-a salvat cand a cedat apararea, cand am gafat sau cand adversarul a fost mai bun. El ne-a tinut in meci, el ni l-a castigat la final. Traian Campanu, una din “gurile de foc” ale Victoriei, a calcat gresit de la inceput de meci. La propriu. Entorsa de glezna. A strans din dinti, a pus o glezniera si a facut minuni in aparare. Mai mult, a dat gol si pe contraatac, asa… schiop.

Dan Vasiloiu, principalul nostru marcator, a fost eliminat (cartonas rosu) pentru 3 eliminari de doua minute. Oricum, a dat gol de pe toate posturile, mai lipsea sa dea si din vestiar. Meciul a avut un parcurs cu de toate. Am condus mai toata prima repriza cu 5 sau 6 goluri. In partea a doua am slabit turatia, Dan era eliminat si Traian schiopata intre liniile de 9 metri. Dar o echipa e o echipa.

Ca-n povesti
In basmele romanesti vine un corb si ii da lui Fat Frumos o gura de apa, personajul pozitiv isi revine si ii acorda o cafteala corespunzatoare zmeului. La noi, la Victoria, corbul este capitanul Catalin Neaga. Cand parea ca suntem demoralizati, ca nu mai gasim drumul spre poarta, Neaga inventa un sut de la peste 9 metri care se oprea direct in gol. Iar cand a sutat direct din aruncare de 9 metri, peste toata apararea Tectonicului, ne-a lasat pe toti masca. “De unde a scos-o pe asta”, se intreba toata galeria Victoriei.
Pe extreme, Andrei si Sergiu arasera – alearga astia doi de parca sunt pompieri la incendiu. Speedy Gonzales o fi fost mexican, dar e posibil sa aiba radacini in Tecuci, la Sergiu acasa. Desi are fizicul lui Maradona inainte de a se retrage, Madalin are stiinta jocului cum putini o au. Iti opreste adversari de doua ori cat el, ii pune jos, dar inventeaza si cate o pasa la pivoti sau o aruncare de la sold care te duc in avantaj.

Angi si Soimu, pivotii, sunt amandoi de la Ploiesti. Si sunt “rai” – pleaca de pe loc cu 150-200 de kilograme de adversar in spate si se mai opresc in gol sau in 7 metri. Mai dau ei si in bara, dar e de inteles – au inca adversarul strans de spate. “Padre” Razvan Tatu e calmul intruchipat, seamana cu o icoana a lui Arsenie Boca, iar ambii sunt specialisti in minuni mici – nu stii unde ascunde Tatu mingea, de unde o scoate, dar stii ca pasa e decisiva si sutul lui se opreste in poarta. In meciurile astea nu a mai mers asa cum credeam noi.

Te pregatesti la antrenament sa joci ca si conducator de joc, (cazul lui Costin Moraru), dar ajungi sa ataci ca inter, sa te aperi in extrema si sa marchezi de pe orice post. Suntem echipa si daca gafam si daca stam pe banca si nu jucam. E de ajuns sa il vezi pe Cristi Ardeleanu (portar care ne conduce si din teren si de pe banca) cum incearca sa fie calm si iti dai seama ca nu poate – el decide cine intra pe teren, el isi asuma si greseala de selectie si greseala celui introdus pe teren. Iar asta poate sa o confirme si Marian “Nicky” Canciu, care, din pacate nu a jucat in semifinala, dar si-a scos parleala in ultimul act al competitiei. Cand a marcat.

Si da, suntem oameni si gresim, dar da – suntem o echipa si pierdem sau castigam impreuna. O poate spune Alexandru Stefan, care desi a intrat mai greu in meci, tot si-a facut misiunea si ne-a ajutat sa invingem.

Pe scurt
Pe scurt, meciul cu Tectonic putea fi finala campionatului. Noi asa am trait-o. Egal dupa 60 de minute. Egal dupa prelungirile de inca 10 minute. Si la aruncari de la 7 metri ne-a mai salvat inca o data poarta. Ionita a scos 3 aruncari. Sfat pentru adversari – nu mai incercati sa ii dati gol cu bolta, e prea experimentat. E bun. Nu se teme de contactul cu mingea la un sut tare. Nu il injurati, ca mai tare il motivati. Si da, e cel mai bun portar din campionat, fara niciun dubiu. El ne-a dus in finala cu EVO.

In timp ce baietii sarisera pe el sa il felicite, cei din galerie se cautau de bani – pastilele de inima sunt scumpe si nu avem retete compensate. Avem doar reteta unei gasti faine: handbal, prieteni si un gratar la Rosu, acasa la Marius, dupa un meci tare.

Finala
Ar fi fain sa spunem “Un fleac. I-am ciuruit”. Dar nici finala nu a fost usoara, desi am castigat. Din tribune se vede intr-un fel, dar din transmisiune directa se vede si mai si. Victoria a fost mereu echipa care a condus jocul. Ne-am certat putin spre deloc. Traian nu a mai intrat pe teren, dar i se auzea gura pe YouTube mai ceva decat fluierul arbitrului. (Cel mai tare se aude, insa, galeria Victoria. E cea mai mare, mai galagioasa si mai frumoasa din tot campionatul) Traian e calm, stie jocul, stie sa dea indicatii si sa aseze o echipa. Si s-a vazut de ce castigam campionate – pentru ca apararea este cea mai importanta.

Am facut din nou un meci foarte bun in aparare, cu faza a doua dusa pana la capat. Rezervele au tras tare, au fost tot timpul in priza, toti erau “in meci”. Si da, in astfel de conditii nu pierzi, nici macar in fata celor de la EVO, fosta campioana. Si “long story short”, Victoria este cea mai buna echipa de handbal masculin din Divizia B. Campioana.

Dupa un sezon care am debutat incet, dupa un an in care am pierdut colegi accidentati, dupa un an in care unii s-au retras, dupa un an in care au venit oameni noi, care nu au mai jucat alaturi de noi – am format trupa aia care stie sa joace acum si pentru rezultat pe termen lung, nu doar ca sa castige fiecare meci. Da, acum avem si diplomele care sa spuna ca suntem cei mai buni. Nec Plus Ultra.

Aceasta postare a fost vizualizata de 365 ori

Urmăriți-ne pe rețelele de socializare

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.