Ca să începem cu aia dreaptă, putem spune pe șleau că Victoria nu e tocmai o echipă iubită, din cel puțin două motive: pentru că este o echipă incomodă chiar și după o noapte de festival și pentru că nu ai cum să joci cu Victoria și să nu auzi voci foarte hotărâte încurajând și strigând din tribună. Iar în Final 4 [fie el chiar și de Divizia B, adică pentru amatori] nu ne-am lăsat pe o ureche și am pus în scenă ambele “motive” de mai sus.
Când intri în tribună, faci cam 15 minute până la primul loc liber. “Ce faci, Geani? La mulți ani!”, “Mariusssss, ce faci, bă?” (Marius Dumitran a venit din Londra pentru final 4-ul Diviziei B și pentru meciul CSM-ului), “Saru’mâna” (a venit și mama lui Marius să ne susțină), “Ce faceți, drăguților?” (Vlăduț și Daniel, 6 și 11 ani, sunt pregătiți de meci și e clar că vor fi șefi de galerie).
La Victoria, lucrurile au stat așa de la început. La primul meci al băieților în AMH, am mers direct după o noapte de petrecere la Roșu și, desi în teren erau doar 6, în tribună eram mult mai mulți. Asa au și rămas lucrurile, pentru că Victoria se vede des în afara terenului și ne chemăm mereu prietenii să facă sport alături de noi.
Victoria – Tectonic. Nu-și aduce nimeni aminte scorul…
…dar am câștigat. Dacă se străduiau băieții să o facă pentru audiențe și nu le ieșea așa un meci să simți că mai bine stăteai tu la tine acasă și făceai o tocană de legume decât să dai banii pe pastile.
Lucrurile au început destul de bine pentru noi, am condus mereu cu 3-4 goluri, iar în tribune domneau voia bună și bancurile cu repriza a doua tipică Victoria (little did we know!). #prieteniistiudece (nu e reclamă, chiar știm). Se făcea așa un meci frumușel, în care Sabău apăra când îi era adversarului lumea mai dragă, în care pasele curgeau frumos către gol și pauza venea cu 5 goluri avans ca mai să credem că am scăpat. Moment în care legile lui Murphy și-au intrat în rol, scorul de pe tabelă începea să se apropie de “=”, iar Dan s-a dus în tribună să urmărească mai bine cum curge scorul. Și e greu tare să stai în tribună când repriza ia turnura pe care a luat-o… pedeapsă ispășită cu vârf și îndesat de Dan.
Din tribună îi încurajam încontinuu, le “șopteam” ce credem noi că ar trebui să facă (“hai cu gol!” – sigur nu se gândiseră la asta. Cred că eu le-am câștigat meciul). Vlăduț și Daniel dădeau tonul cântecelor și aplauzelor susținute și ne-am bucurat cu toții de plăcerea de a fi copii transpuși în desenul nostru animat preferat. În teren, Victorienii au pus multă pasiune și cu siguranță și din tribună au primit un imbold puternic.
Când s-a ajuns la loviturile de la 7m, deja nervii erau întinși la maximum, ochii se închideau și deschideau precum clacheta de pe un platou de filmare, iar noi ne puneam speranțele în fiecare omuleț care lua mingea și se îndrepta către poartă. În ai noștri că o să dea gol, iar în jucătorii de la Tectonic că se vor speria de Sabău. Heheheeh…
Finala Victoria – EVO. La trofee și bere înainte
Finala zicem noi că a fost în meciul de sâmbătă dacă luăm în considerare numărul de bătăi accelerate pe minut. Însă și duminică am avut parte de un meci frumos și de o tribună cu prieteni. Unii veniți de la câteva sute de km precum Alex Barbu și Răzvan Anghel.
Se adunase toată familia Victoria, iar cei care nu au reușit să ajungă în Chiajna sigur erau geană pe transmisiunea de pe YT.
Meciului nu i-au lipsit fazele simpatice (Sergiu care a reușit să facă primul plonjon contra forței de gravitație), golurile superbe (Neaga care a știut exact când să dea porția de goluri astfel încat să nu deschid iar blisterul), pasele de Ligă (marca Mălinescu) sau apărarea beton (a la Angi “the rock” Marinescu).
Finalul a adus trofeul cel mai ochios la noi și în sala de la Chiajna a răsunat un “Victoria” demn de Guiness Book.
Hai Victoria… la bere!
