Mos Craciun la serbarea echipei de minihandbal din Balotesti Monden Stiri by HcVictoria - December 24, 2013September 29, 20170 Pentru că noi credem că un număr cât mai mare de oameni care practică sport amator înseamnă și un viitor număr crescut de sportivi profesioniști prin încurajarea performanței în cadrul familiei, dar și în societate am continuat și anul acesta legătura specială pe care o avem cu echipa de minihandbal din Balotești, antrenată de coechipierul nostru Alexandru Nae. Astfel, am ținut neapărat să fim alături de ei la serbarea de final de an. Am cântat împreună colinde, ne-am jucat handbal, iar la final cei mici au avut o mare surpriză, deoarece Moș Crăciuni au fost 3 componenți ai lotului național – Florin Acatrinei, Gabriel Florea și Ciprian Șandru. După serbare, Moș Crăciun a făcut o vizită unor copii cu o situație materială mai puțin fericită pentru a aduce bucuria sărbătorilor și în casele lor și pentru a le demonstra celor mici că handbalul este un sport de echipă și în afara terenului. Nu mică ne-a fost mirarea atunci când am văzut că adidașii noi de handbal au fost cadoul preferat al copiilor. La cadourile oferite copiilor au contribuit Asociația Only for you (doamna Constantinescu Dragna Dorina), membrii HC Victoria & prietenii. Le mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi! Urmăriți-ne pe rețelele de socializare