Nu contează împotriva cui joci

Nu contează împotriva cui joci

Victoria-Evo 32-31

Nu mai există un prieten al echipei masculine de la Victoria care să nu fi văzut un meci al nostru. Iar dacă ai văzut un meci, le-ai cam văzut pe toate. Nu jucăm atât de previzibil, dar repetăm anumite faze la infinit. Să începem demonstrația.

Sâmbătă, 20 ianuarie 2018, meci împotriva celor de la Evo. Reeditarea finalei campionatului de anul trecut, când am devenit campioni. Un meci împotriva celor de la Evo e mereu un meci de orgolii. Fie batem noi, fie bat ei, rezultatul e de obicei strâns de tot, cu diferențe între 1 și 3 goluri. Ne știm bine de tot, le cunoaștem atuurile și punctele slabe. Ne salutăm înainte și după meci, dar pe teren nimeni nu se dă la o parte. Rar de tot, îi prindem sau ne prind ei într-o zi extrem de slabă și scorul crește la diferențe demne de… amatori. Dar momentele astea sunt la fel de rare ca filmele bune la Național TV sau Prima – maximum unul pe an.

Revenim la demonstrația din început. E o regulă a noastră, începem meciurile bine, dar faza asta ne ține până la pauză sau în apropiere de pauză. Suntem uniți, ne ies pasele, ne merg mingile pe tot semicercul, înscriem de pe toate posturile, cu un bonus pentru extrema dreaptă, de unde torpilează tot Dan Vasiloiu. Nu există partidă care să meargă altfel. Iar la pauză sau înainte de pauză, picăm. Deși conducem uneori și cu șase goluri diferența – așa cum a fost sâmbătă împotriva celor de la Evo. Lipsea Tatu din centru, dar Mădălin strecura câte o minge în poartă după schema deja clasică pe care o numim ”Perversa de la Adjud”. Aruncările lui vin cu efect, pe la urechi, nu sunt previzibile. Vasiloiu rupea plasele când șuta, iar Traian a renunțat la obișnuitele efecte pentru șuturi seci. Nu picăm fizic, pentru că avem jucători în formă, ci psihic. E de ajuns să ratăm 1-2 mingi că deja încep reproșurile. Iar de aici, cearta. (Concurs – numiți o singură partidă în care nu s-a enervat căpitanul Neaga. Cine găsește un astfel de meci, primește o bere.)

Când ne certăm, nu mai venim în apărare, stăm la „șuetă” cu arbitrii sau cu colegii. Ne alintăm cu apelative de vestiar și ne dezmeticim când deja e egal sau suntem conduși. Între timp, răgușește galleria strigând la noi să lăsăm cearta. Atunci abia strângem rândurile, atunci punem mâna, atunci tragem, serios de tot. Și e de tras, pentru că nicio echipă nu va ceda vreodată avantajul de a conduce cu un gol sau trei. Așa cum a fost cu Evo. Până am ajuns să conducem iar cu 3 goluri, la final de meci, Cristi Ardeleanu răgușise pe bancă. În poartă, Sabău și Răducu scoteau mingile pe rând – Sabău din faze de atac, Radu de la 7 metri. Ne-aui băgat înapoi în meci. S-a luptat serios cu Evo, iar Angi a ajuns să pivoteze cu 2 adversari în spate, să scoată 7 metri și eliminare pentru fiecare adversar. (Are 100 de kilograme, și un pic – mare parte doar mușchi lucrat la centrul de excelență de la Sighișoara, era și normal).

Iar înainte de ultimul fluier, toată lumea se agită, e nervoasă, mai sunt câteva secunde. Toți au nervii întinși, mai puțin 2 persoane. Dragoș Vasile și Traian Cîmpanu sunt calmi ca doi lorzi britanici ieșiti la ceaiul de ora cinci. Dragoș poate ține o minge și cinci minute și nu o ia nimeni. Traian e dispus să mai rabde orice câteva secunde, apoi îți zâmbește – un fleac, te-am ciuruit, plec învingător.

Da, dacă ați văzut celelalte meciuri de la Victoria, l-ați văzut și pec el de sâmbătă, cu Evo. Și, vorba jucătorilor de ruby – nu contează niciodată împotriva cui joci, contează alături de cine joci.

La Victoria, au intrat pe teren portarii Alexandru Ioniță și Radu Gafton, Dan Vasiloiu (12 goluri), Traian Câmpanu(4 goluri), Dragoș Vasile(2 goluri), Cătălin Neaga (5 goluri), Andrei Sturzu (3 goluri), Canciu Marian (1 gol), Mădălin Mălinescu(1 gol), Angelo Marinescu (3 goluri), Mihalache Daniel (1 gol)

Clasamentul la zi aici.