HC Victoria – CSA Steaua, 5 martie 2014

Pentru stelisti a fost probabil inca un meci. Pentru noi, a fost primul meci la Turneul Final al Cupei Romaniei la handbal. Iar per ansamblu, a fost prima participare a unei echipe de amatori in aceasta competitie. Si credem ca acest lucru s-a vazut atat in daruirea jucatorilor de pe teren cat si in numarul mare de sustinatori – care s-au invoit de la birou sau care vor lua notitele de la curs de la colegi, si care au venit sa isi sustina grupul de prieteni.

DSCF5182

Unii dintre jucatori si-au revazut colegii de la Steaua sau de la alte echipe, iar altii au jucat impotriva unor jucatori pe care pana acum ii vazusera numai din tribuna. Aceasta este frumusetea sportului, nu?

Desi nu se face (inca) o ecranizare a povestii acestei echipe si nici nu suntem in curs sa scriem o carte, avem o pagina de Facebook pe care postam ispravile noastre si speram sa fie suficient (sau inca un argument) pentru cei care nu au timp de sport sau pentru care inca este prea greu sa se reapuce de sport. Pentru ca in afara de orele petrecute in sala, sportul este o lectie de vointa, un remediu pentru stresul cotidian si un mod de a cunoaste oameni grozavi.

Si nu in ultimul rand, ii multumim domnului Alexandru Dedu, Presedintele Federatiei Romane de Handbal, pentru cuvintele de felicitare si incurajare.

Un album foto de la meci poate fi vizualizat pe pagina noastra de Facebook – HC Victoria Bucuresti.

Urmăriți-ne pe rețelele de socializare

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.