10 la un meci de 10

N-a fost chiar cel mai bun sezon al nostru. Si nu parea ca vom avea un meci usor sambata, 21 ianuarie, la Sala Apollo, cu baietii de la Nova.

Ei au o echipa cu cativa jucatori peste 1,90 metri si 100 de kilograme, noi il avem doar pe Angelo Marinescu la categoria asta. Ei erau cam 13-14 pe banca, noi am reusit sa ne strangem cu chiu cu vai 10 oameni. (Sunt in Germania. Eu in Thailanda. Sunt plecat in provincie. Nu am cum sa ajung la ora aia ca lucrez. Am examen la facultate – cam asa zburau scuzele pe grupul de facebook cand am facut prezenta)

Nu se mai mira nimeni ca in conditiile astea capitanul Catalin Neaga e ca un butoi de pulbere, gata sa explodeze la cea mai mica scanteie. E nervos pe toata lumea, se agita ca si cum are piuneze in papuci, nu sta pe loc, desi incearca sa aiba o mina detasata. Nu ii iese. La prima ocazie ratata si un repros colegial, gata – ia foc.

Usor cu pianul pe trepte

Si a inceput meciul. Nova e echipa cu experienta, stiu ca nu merge sa joci in viteza cu Victoria, stam mult mai bine la capitolul asta. Si fiecare meci cu ei e unul al nervilor. Cine cedeaza primul, ala pierde.

Ne conduc in primele minute cand fratii Cimpanu inca isi fac incalzirea pe marginea terenului (au ajuns mai tarziu de la serviciu). Dar Victoria nu este o echipa pe care sa o conduci cu un gol in primele cinci minute si sa speri ca o bati la 5 goluri la final. Usor usor, Neaga si Vasiloiu pun tunurile pe poarta si intra aproape tot ce se arunca. Angi da bloc/plecare unul dupa altul, Madalin dirijeaza atacurile, iar debutantul Niki incearca sa tina pasul cu ”echipa mare”.

Preluam conducerea cu un gol, ne desprindem usor usor, iar Costin incepe sa se apere in stilu-i elegant – decat sa loveasca un adversar, mai bine scoate o fortare. Inca se tin dupa noi cei de la Nova si nu ne desprindem decat la 3 goluri. Intra apoi si fratii Cimpanu si incepe balul.

Recuperatorul

La baschet exista statistici speciale pentru jucatorii care recupereaza mingile de la adversar. Nu are el statura sa joace sub cos, dar Sergiu Cimpanu (zis Brebenel) a reusit nu mai putin de sase recuperari pe contraatac. (Sergiule, daca am numarat prea putine, dau o bere).

Apararea functioneaza brici, cei de la Nova fac greseli nefortate si incep sa se certe intre ei. Intram la pauza cu un avantaj de 6 goluri, 17-11. Si atunci intra simpatia publicului, Nicusor Samoila. Cum a intrat, cum a luat 2 eliminari de doua minute. Una pentru fault si a doua pentru ca a facut ca la antrenament dupa ce s-a fluierat – a lovit mingea cu piciorul. N-am mai avut cand sa ne suparam pe el.

Nova incerca sa recupereze acum diferenta de scor. Numai ca a fost ziua noastra. Am dat gol in cinci jucatori de camp, am dat gol cand eram 4 jucatori de camp. Am fost buni, foarte buni – iar scorul spune clar – conduceam la un moment dat cu 28-16 si era doar minutul 42 din meci. De aici lucrurile s-au linistit repede.

Angi a fost eliminat pentru trei eliminari de doua minute (cartonas rosu si pauza in tribuna langa galerie). Dar au intrat apoi Nicu si Niki – ambii au debutat cu gol. Nicu a marcat pe contraatac, iar Niki din aruncare de la 7 metri. Cu exceptia portarului Vlad Bobeica, toti jucatorii au marcat. (Bine ai revenit, Vladone, ne-ai dat emotii la primele aruncari, ne-ai calmat cand ai scos 7 metri). S-a incheiat 39 la 25 in favoarea noastra.

Ar trebui sa lasam lucrurile asa, fara comentarii, dar incheiem cu o replica auzita din tribuna. ”Frumos meci. Victoria, hai la vestiare. Nova, hai la Deichmann ca v-au descaltat astia”. 🙂

Si o ultima remarca, la meciul asta Dan Vasilou a marcat de… 15 ori.

Lot: Vlad Bobeică (portar),  Canciu Niki Marian (1), Nicușor Samoila (1), Cătălin Neaga (7), Sergiu Cimpanu (3), Mădălin Mălinescu (3), Traian Cimpanu (3), Dan Vasiloiu (15),  Costin Moraru (3), Angelo Marinescu (3).

Urmăriți-ne pe rețelele de socializare

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.