Joi, 14 iulie, de Ziua Nationala a Frantei, la sala Apollo din Bucuresti a avut loc duelul medaliatelor cu bronz – nationala feminina a Romaniei (bronz la Mondiale in 2015) si Victoria masculin (medaliata cu bronz in Divizia B sezonul 2015-2016). 😉
Daca nici noi nu mai radem de noi, atunci cine sa o faca? Asa ca de acolo vine si fraza de mai sus, de parca ar incapea termen de comparatie intre echipa antrenata de Tomas Ryde si echipa noastra. Da, avem tot doua maini, doua picioare, si… cam atata. Ele o au pe Cristina Neagu (cea mai buna jucatoare de handbal a lumii), noi il avem pe golgheterul perpetuu al meciurilor de mixt, Dan Vasiloiu. 🙂
Am glumit destul. La box, orice campion se antreneaza cu unul sau mai multi parteneri. Incasatori buni, dar care pot sa mai puna si probleme campionului inainte de un meci important. Incasatorul se numeste sparring partner. Si asta am fost noi pentru nationala Romaniei. O echipa de „has-beens” si de „wannabe-s” a ajuns sa se antreneze in compania numarului trei mondial. Nici nu ne venea sa credem. Sergiu Cimpanu e unul din cei mai tineri victorieni. E la echipa de un an, nu se teme de niciun adversar, dar la incalzire se uita spre Neagu, Manea, Elisei si compania cu o chestie ciudata pe fata – zambea cu toti dintii.
-Ce ai “Brebenel”, emotii?
-Nu ma… ma simt asa… onorat. 🙂
Cu o seara inainte de meci ne antrenasem ca de vacanta. O ora de fotbal mixt, o sarbeasca, apoi un meci de handbal mixt, cu fetele de la Victoria. Acum, in fata noastra stateau eroinele multora din noi. In urma cu cateva luni, toata echipa Victoria mergea la bere in Cetatea Berarilor sa urmarim meciurile nationalei – de la cel cu Brazilia la semifinala si la finala mica. Am ras, am chiuit, am tipat la televizoarele cu diagonala mare, am sarit in sus de bucurie. Acum, trebuia sa punem mana pe ele, sa ne aparam, sa facem fortari, sa ii dam gol Paulei Ungureanu. Apropo de portarul nationalei, cand a intrat in poarta la Victoria pentru incalzire si trebuia sa sutam, mai mult de 50% din primele suturi nu au prins spatiul portii sau au fost prea slabe. Ne cam lasasera picioarele. Oameni in toata firea, intre 25 si 38 de ani, aveam emotii. E ca si cum ai sta sa vezi un meci la tv, apoi jucatoarele vin sa dea mana si cu tine. Dar ne-a trecut repede.
-Stiu ca e meci scoala, de pregatire, amical, antrenament, dar jucam. Sunt fete, ati mai jucat cu fete la mixt. Nu lovim, nu facem golanii, dar ne aparam. Jucati simplu, cum stiti voi, clar? – a spus managerul Cristi Ardeleanu inainte de patida si a inceput probabil cel mai frumos meci pentru toti handbalistii de la Victoria.
Neagu si Elisei pe partea stanga a semicercului, in atac. Dan in fata lor – cand inter, cand extrema. Cristina n-a trecut de el, dar Valentina „Alice” Elisei era in mega forma. A trecut pe langa Ovidiu in aparare ca acceleratul prin Buftea. „Bai omule, daca venea mai tare, imi facea otita” 🙂
Nu ne-am lasat impresionati de titlu decat cateva minute. Am jucat apoi de la egal la egal, gol dupa gol. Cand ele isi exersau schemele, cand ne aduceam si noi aminte ca avem cateva asemanatoare. Ce sa scrii in cronica unui astfel de meci? Nu ramai cu amintirea unei plecari a extremei sau o pivotare. Ramai cu altfel de amintiri. Ca atunci cand Cristina Neagu iese din marcajul om la om cu greu, cand stii ca ai facut tot a sa o opresti. Cu imaginea Aureliei Bradeanu „dansand” cu Sergiu, care se apara in fata ei, iar la un moment dat au ajuns sa se tina de maini de parca erau la tango. Cu contraatacurile duse pana in poarta, cu interventiile portarilor, cu un gol al lui Alex Ionita marcat de la sase metri, de la semicercul nostru, cand se schimbau portarii nationalei, cu micile sicane din atac si aparare.
-Mai fratele meu, dar fetele astea chiar pun mana, se apara cum trebuie, marturisea pivotul Vlad Soimareanu la final. Cel mai fericit era insa Traian Cimpanu. Din greseala, il zgariase Cristina Neagu pe piept, langa clavicula. La cinci minute dupa ce am iesit de la vestiare inca ii spunea oricui il vedea „Uite ce autograf mi-a dat Neagu” 😀
Nu scorul a interesat pe cineva. Trebuia sa fim un sparring partner care sa le solicite, dar sa nu le accidenteze. Ne-am achitat de datorie. E posibil sa mai repetam experienta. Meritul nu este insa doar al echipei care a intrat pe teren. Mare parte ii revine lui Dragos Luscan, coechipierul nostru care este preparatorul fizic al nationalei si care ne-a recomandat conducerii lotului pentru un astfel de meci scoala. Il stiti pe Dragos, am mai scris de el – e unul din putinii barbati medaliati la Mondialele de Handbal Feminin si un motiv sa ne mandrim ca jucam la echipa asta. Si daca mai jucam impotriva nationalei Romaniei si daca nu, cand au fetele lui Tomas Ryde meci stiti unde ne gasiti. Acolo, la bere, in fata ecranului. Unii ne roadem unghiile, altii strangem din dinti si ne muscam buzele.
Acum insa, va fi ceva diferit – fiecare din noi va avea niste povesti speciale, gen „Asa mi-a dat si mie depasire Neagu,… Eu le-am spus ca mai bine se apara avansat” etc etc.
Oricum, HC Victoria le multumeste celor din stafful nationalei pentru curaj. Pana acum, nu stim niciun alt caz in care o echipa medaliata cu bronz la Mondiale sa se fi antrenat in compania unor amatori.
[URIS id=1315]
Urmăriți-ne pe rețelele de socializare