Bine te-am regasit, Cluj!

Se spune că timpul trece ușor, dar nu și când aștepți turneul de handbal mixt de la Cluj-Napoca. Clusium C.N se înscrie pe cea mai înaltă treapă în clasamentul turneelor de profil, cel puțin din țară, din "toate" motivele. Este primul turneu din țară și practic marchează borna 0 a handbalului mixt,

Bucharest Clash

S-au terminat vacanțele, concediile și căldura, iar asta înseamnă pentru noi că se apropie startul unui nou campionat în Divizia B. Până atunci, însă, ne bucurăm să fim prezenți la cel mai puternic turneu amical, Bucharest Clash. Alături de noi vor participa AHC 1931 Amsterdam, Evo Handbal București și Talentul Este

Final 4. Doua meciuri pentru podium

Sâmbătă și duminică vom încheia sezonul. După un început de campionat nu tocmai reușit, în care nu era o încântare să fim încurajați din tribună, am reușit să ridicăm nivelul jocului și sperăm să încheiem cu două victorii în două zile. Turneul Final 4 se va disputa în Sala Concordia din Chiajna,